Termenul clinic de “erosio dentium” este rezultatul fizic al unei pierderi patologice, cronice, localizate, nedureroase a ţesuturilor dure dentare, eliminate de pe suprafaţa dentară prin acţiune acidă, electrolitică sau prin chelare fără implicare bacteriană. Proces fizico-chimic de captare a io-nilor pozitivi multivalenti (calciu, cupru, plumb, mercur, fier, crom) prin fixarea lor intr-o molecula complexa (*chelator sau complexon) sub forma neionizata.
Acizii nu sunt din flora bacteriană, ci provin din surse alimentare, ocupaţionale sau intrinseci.
Cand atacurile acide sunt prelungite apar primele semne clinice ale eroziunii dentare la nivelul fetelor vestibulare dar si prin modificarea proprietatilor fizice ale suprafetelor dentare cu reducerea semnificativa a duritatii structurilor dentare ,suprafetele devenind mai sensibile la stimulii mecanici.
Eroziunea dentara nu este considerata o afectiune per se ( acidul fiind considerat nonpatologic) decat in momentul in care se asociaza cu durerea sau complicatii endodontice acute.
0 comments:
Post a Comment